|
07 octombrie 2014
Nimeni în România nu se aşteaptă ca un profesor de limba română să
utilizeze computerul exact la fel ca un inginer de computere—cu toate că
acest lucru este perfect posibil. Sau hai s-o spunem altfel: nu putem
cere unui profesor de limba română să aibă cunoştinţe serioase despre
chimia polimerilor, cu toate că, din nou, este perfect posibil ca
profesorul respectiv să studieze în particular chimia, respectiv chimia
polimerilor, şi să fie chiar un specialist de (foarte) înaltă clasă.
Fiecare cetăţean este liber să înveţe oricât doreşte despre un domeniu
sau altul, după cum îi place dumnealui mai mult.
Acum, auzim din ce în ce mai des pe la televizor, sau citim în presă,
fel de fel de acuze cum că „cineva nu ar cunoaşte gramatica limbii
române, fiindcă nu vorbeşte corect”. Un moment, vă rog; de ce
consideră „anumite persoane” că toţi românii trebuie să fie experţi în
controlul limbii române, la fel ca un profesor de limba română.
Profesorii de limba română sunt plătiţi să-şi cunoască meseria; pe noi
nu ne plăteşte nimeni. Natural, este limba noastră, şi este într-un fel
obligatoriu să o cunoaştem foarte bine, totuşi . . .
Oamenii rostesc „excroc”, însă trebuie să scrie „escroc”. Forma vorbită
„excroc” nu este o greşeală de tip „gaură-n cer”, deoarece există o
multitudine de forme verbale nu tocmai gramaticale, dar care sunt
perfect corecte atunci când sunt raportate la limba română—atenţie, nu la
„gramatica limbii române”. Câteva exemple.
Şi faşe bre aia acolo; ghini au plică?
Furăţi bă la şicoală?
Furăm cu toţii la şicoală.
 Aceasta este limba noastră română „vie”, şi ar trebuie s-o iubim exact aşa cum
este ea, cu toate greşelile ei—chiar şi dacă se mai „întunericeşte” puţin
p-acolo.
[Ca o notă, limba gramaticală este „sterilă”/„asanată”.] Sigur, profesorii de limba română au să se învineţească de mânie, şi au
să ne trântească câte un patru, dar asta este numai meseria lor. Pentru
noi, mai interesant însă este: „despre ce este vorba cu gramatica
limbii române,” şi „cum ne ajută gramatica limbii române efectiv,
în viaţă, în societate.”
Gramatica înseamnă Legi bune, înseamnă Justiţie Socială, înseamnă
contracte benefice, şi înseamnă o viaţă mai bună. Noi nu
avem Legi bune, în România nu există Justiţie Socială, contractele sunt
anti-sociale, iar viaţa noastră este aproape un calvar. Este clar că
gramatica nu mai funcţionează în societatea noastră, însă oamenii habar
nu au de unde porneşte răul. Sigur,
există şi „a vorbi corect” în gramatică, în mod automat chiar, însă
aceasta nu este menirea gramaticii în societate. Acum, dacă vreun
profesor de limba română (sau un mare specialist în gramatica limbii
române) îşi închipuie cumva că gramatica limbii române înseamnă numai
„să vorbim corect”, atunci în mod sigur respectivul cetăţean habar nu
are pentru ce este bună gramatica în societate.
Pentru a folosi corect limba română avem dicţionare (DEX, DOOM)—numai
că o să găsiţi şi acolo ceva greşeli dacă tot le căutaţi cu lumânarea.
Pentru a se utiliza corect gramatica limbii române, avem cărţi de
gramatică, însă trebuie remarcat că gramatica limbii române a fost
greşit întocmită de la bun început.
Noi încă îi aşteptăm pe profesorii
de limba română să le prezentăm greşelile gramaticale grave pe care
le-au făcut, şi pe care continuă să le facă, însă se pare că tot ce
ştiu să facă domnii şi doamnele profesori/profesoare de limba română—atunci când
vine vorba de gramatică—este să citească DEX-ul. Asta o poate face şi un
elev de a V-a . . . Mda!
|
