GRSL36 - METODE PEDAGOGICE MODERNE . . . ?

4 noiembrie, 2018

La ora actuală avem, într-o parte, gramatica tradiţională (sau clasică, universală), iar în cealaltă o fantezie lingvistică intitulată „gramatica descriptivă”—limitată, incompletă, greşită, însă „la modă” printre lingviştii din lumea largă. Gramatica se învaţă, în România, în clasele 5-8, pentru ca elevii să poată asimila, mai târziu, cunoştinţe, informaţii, tematici complexe şi foarte complexe. Doar un exemplu la întâmplare, cine studiează programarea dpdv teoretic, general, trebuie să înceapă studiul cu morfologia şi sintaxa: fiecare limbaj de programare are o sintaxă anume, specifică, ce poate fi însă încadrată într-un model (gramatical) general.

Există un potenţial creativ enorm în matematica logică abstractă a gramaticii, cu atât mai mult cu cât ea este şi „naturală”, şi universală. De exemplu, gramatica tradiţională (dar şi cea descriptivă, ca o versiune incompletă a gramaticii tradiţionale) este una singură pentru toate limbile din Univers. Astfel, persoanele care învaţă gramatica tradiţională a limbii române învaţă, în acelaşi timp, şi gramatica engleză, franceză, germană, chineză, spaniolă, italiană, rusă etc. Mai departe, gramatica aprofundată corect are capacitatea de a deschide enorm de multe uşi—extrem de importante!—ca realizări prin viaţa socială. Pe concret, dacă se cunoaşte gramatică, în societate, dispare plagiatul, copiatul, furtul intelectual, minţitul, corupţia, banditismul justiţiar organizat—he heiii! Multe, multe alte rele!

Din nefericire, cel mai greu lucru în viată (şi cel mai plictisitior, la început) este învăţatul: singur, între 4 pereţi, cu creionul în mână şi calculatoarele pornite în faţă. Munca fizică pe câmp, în comparaţie, este o joacă de copii mici în aer liber: ţi se umflă pieptul de aer curat, apoi simţi evadare, libertate, linişte şi pace! Totuşi, nimic nu „merge” în activitatea socială ultra-ultra-complexă din ziua de azi fără carte, iar lucrurile sunt cât se poate de elocvente în România. La noi totul este înţepenit în nefiresc, iar oamenii sunt extraordinar de nervoşi, suspicioşi şi răi, din cauza faptului că lumea nu cunoaşte carte. Educaţia în România a intrat într-un colaps abrupt după 1990, şi nimeni nu pare că ştie ce trebuie făcut pentru îndreptare—cu toate că ne-o dorim cu toţii.

Sigur, după 1990 ne-am aliniat rapid la „metodele pedagogice moderne”, importate din occident, însă rezultatele sunt catastrofale. Pur şi simplu la noi NU MERGE, însă nici nu are cum să meargă dacă priveşti numai la o bucăţică din întreaga mustărie social-economică. Hai s-o punem aşa: şi în America de Nord şi în România elevii termină liceul într-o fază de semi-analfabetism, dat fiind modul în care se face „educaţie” în ziua de azi—perfect! Totuşi, americanii îşi permit această stare socială dezastruoasă deoarece se bazează pe un influx de inteligenţă masiv, permanent, via procesul de imigrare. În România, însă, tot ce este mai luminat la minte „fuge” în Occident, iar catastrofele—ne scuzaţi, nu facem referire la nimeni anume—rămân aici să conducă ţara.

Natural, există şi o mulţime de excepţii prin România—oameni deştepţi, nene, care ştiu „TO-TUL”!—numai că nu se face primăvară cu o mână de ghiocei stingheri. Uite, editura Complement Control încearcă de zece ani de zile să ridice nivelul educaţional-cultural mediu (şi de vârf) românesc, însă confraţii noştri „intelectuali” refuză cu îndârjire, în ruptul capului, să apuce mâna pe care o întindem. Din nou, nu există lucru mai greu ca învăţatul în viaţă, aşa că oamenilor le vine rău numai când aud de gramatică, de programare, de standarde internaţionale . . . „Mai lasă-ne, dom’ne, în pace! O viaţă avem, ce naiba!” În plus, la noi mai acţionează şi principiul strămoşesc românesc—care nu a omorât pe nimeni deocamdată—conform căruia dacă suntem suficient de fuduli nu mai trebuie să învăţam nimic, findcă am învăţat destul la şcoală.

Toată ura politică ce răbufneşte la ora actuală prin România, disensiunile sociale acute, lupta fraticidă complet iraţională, atitudinea demenţială, vulgară şi ireconciliantă a postacilor de pe Internet, TO-TUL izvorăşte din educaţia deficiatară, din cultura superficială sau chiar non-existentă. Remediul? He heii, dragii noştri, el este unul singur: numai cartea de foarte înaltă calitate. [Atenţie însă, nu vă lăsaţi înşelaţi de munţii de maculatură ieftină, comercială, cu pagini mici şi puţine care au inundat piaţa în România după „Revoluţie”.]

Fundamentul educaţiei deficitare în România a fost în secret plănuit să lucreze cu norma gramaticală oficială: gramatica descriptivă prezentată în lucrarea „Gramatica de bază a limbii române” [Gblr] ISBN 978 606 70413 85 re-publicată de Academia Română în 2016. Această pedeapsă istorică, introdusă treptat în programa şcolară după 1990, a subminat activitatea socială românescă până la stadiul actual, în care funcţionari rebeli din Procuratură, Justiţie, Securitate (plus din alte Departamente Guvernamentale extrem de importante!) au ajuns să controleze România cu protocoale secrete, suprapuse peste Lege, semnate pe genunchi de nimeni-pe-lume noaptea, pe tăcutelea. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Civilizaţiei Umane, însă reprezintă rezultatul firesc al prostiei promovată prin „metode pedagogice moderne” în România, ani şi ani de zile la rând.

Încercaţi să înţelegeţi chestia asta: toată gramatica descriptivă se bazează pe o singură găselniţă, o „tichie de mărgăritar” importată din Occident însă total lipsită de sens. Un întreg sistem gramatical a fost „conceput” în jurul unei clasificări semantice—care nici măcar nu contează!—a elementelor morfologice pe rol de adjectiv. Acum, ţeapa care ustură cel mai tare este faptul că acestă clasificare dilimandroasă [respectiv, în determinanţi, cuantificatori, modificatori, posesori] nu are niciun fel de merite gramaticale, nu este bună la absolut nimic, şi nu schimbă/modifică de loc gramatica tradiţională.

Gramatica Romana Structurata Logic - Sintaxa

Analiza noastră critică asupra normei gramaticale oficiale a ajuns la primul capitol din Gblr partea a doua care—îşi închipuie colectivul de şase autori-complici—este dedicat „Sintaxei”! Ei bine, iubiţi fraţi întru pătimire, aflaţi că întreg capitolul menţionat, deosebit de stufos (paginile 362-389), prezintă numai clasificarea semantică aiurită (în determinanţi, cuantificatori, modificatori, posesori) care . . . NU ÎNSEAMNĂ ABSOLUT NIMIC! Daaa, numai că, vedeţi dumneavoastră, toată polologhia pretenţioasă de tip „apă de ploaie” trebuie asimilată de elevi contra „note de trecere”, apoi ea va constitui pentru vecie fundamentul educaţiei lor şcolare: vorbe goale, lipsite de sens, complet disfuncţionale şi contrare realităţii (gramaticale). Exact aşa cum este şi imaginea politică-economică-socială existentă azi, în România!

» ÎNAPOI SUS