NOTE GRAMATICALE:  STILUL DIRECT ŞI STILUL INDIRECT

GRSLM
+MCE
GRSLS
+SCE
ACUM!
AICI!
 
ESTE AICI!
Punctuaţia şi Stilul pe Ecran” [PSE] poate fi procurată chiar din acest şantier! Cartea este extraordinar de bine dezvoltată în ceea ce priveşte:
     1. punctuaţia,
     2. stilistica,
     3. analiza literară (+descriere, +caracterizarea personajelor).

PUNCTUATIA SI STILUL PE ECRAN
Stilul reprezintă modul literar de implementare al mecanismului gramatical:

              „subiect ==> predicat ==> obiect direct

Ce se întâmplă, modul literar de implementare al formulei prezentate este puţin diferit, comparativ cu implementarea gramaticală. Însă, datorită importanţei sale semantice, modul literar are prioritate faţă de mecanismul gramatical!

Din punct de vedere funcţional, stilul poate fi diferenţiat în:

     1. stilul narativ:
          1.1 direct
          1.2 indirect
     2. stilul descriptiv
          2.1 personal
          2.2 semi-impersonal
          2.3 impersonal

Stilistica—respectiv, maniera de implementare a stilului narativ şi/sau descriptiv—este deosebit de complexă. Drept consecinţă, pentru a o controla cu succes sunt necesare câteva principii directoare.

     Principiile directoare în stilistică:
          A. claritatea semantică
          B. simplitatea stilistică


Claritatea semantică este obligatorie în orice carte/document, în orice capitol, în orice paragraf, şi în orice linie de dialog. Altfel spus, este obligatoriu ca o carte (sau un document) să transmită un singur mesaj simplu, global, cititorilor săi. În cazul în care nu există mesajul global menţionat, înseamnă că sunt ceva probleme de claritate în lucrarea respectivă.

Simplitatea stilului este obligatorie, întrucât ea asigură „calitatea” într-o operă literară. Pe de altă parte, trebuie semnalat faptul că, în literatură, majoritatea autorilor au tendinţa de a exagera în ceea ce priveşte:
     1. complexitatea mesajelor transmise;
     2. numărul semnelor de punctuaţie afective/emfatice;
     3. abundenţa „figurilor de stil”.

DEFINIŢIE: stilul narativ direct” (sau „vorbirea directă”) este o metodă gramaticală de a se reproduce fidel, în scris, cuvintele şi acţiunile persoanelor folosindu-se ghilimelele. Într-un paragraf, tot ceea ce este încadrat între ghilimele ca aparţinând stilului direct este un singur obiect direct, sau o singură subordonată obiect direct, pentru predicatul din regentă. [Regenta reprezintă o construcţie specială, în stilul indirect, necesară pentru a se introduce stilul narativ direct.]

DEFINIŢIE: stilul narativ indirect” (sau „vorbirea indirectă”) este o metodă gramaticală de a se reproduce în scris cuvintele şi acţiunile persoanelor, atât cât se poate de exact, folosindu-se o construcţie specială, similară unei subordonate obiectivă direct. Într-un paragraf, tot ceea ce aparţine stilului indirect este un obiect direct, sau o subordonată obiect direct, pentru predicatul din regentă. [Regenta reprezintă o construcţie specială, în stilul indirect, necesară pentru a se introduce stilul narativ indirect.]

FRUNZA VERDE
Din punct de vedere stilistic, operele literare sunt împărţite în două grupuri mari:
     I. ficţiune
     II. non-ficţiune (de specialitate)

Lucrările de ficţiune, realizate prin împletirea stilului narativ direct şi indirect, suferă mai multe fragmentări toponimice complexe. Astfel o primă subclasificare stabileşte domeniul operelor de ficţiune:
     a. poezie
     b. proză
     c. dramă (scenariu de teatru sau film)

Următorul nivel de subclasificare stabileşte genurile literare clasice, definite încă din antichitate:
     1. liric
     2. epic
     3. dramatic (tragedie, dramă/melodramă, comedie)

Caracterul operei literare poate fi:
     a. folcloric;
     b. cult.

O clasificare deosebit de complexă este specia operei literare, funcţie de gen şi de caracterul ei [pentru detalii şi exemple, vă rugăm să studiaţi PSE].

Tematica unei opere, specifică speciei literare, poate fi:

1. câmpenească/pastorală/rustică/bucolică—dacă lucrarea descrie universul satului;
2. documentar (eventual şi memorialistic)—când sunt descrise fapte reale din trecut, în baza documentelor (sau conform amintirilor/declaraţiilor martorilor);
3. istoric/politic/patriotic/propagandistic—toate documentele istorice au, cât de cât, şi un caracter patriot-propagandistic, plus că mai sunt influenţate (mai mult sau mai puţin) şi de guvernarea politică a momentului;
4. ficţiune—de exemplu, o nuvelă de acţiune/aventură/crimă/mister; un roman de dragoste/groază/picanteresc/psihologic, sau poveştile copilăriei;
5. ficţiune ştiinţifică «Science Fiction»—acesta este cel mai recent domeniu literar, însă este şi cel mai avansat; ficţiunea ştiinţifică reprezintă speranţa umanităţii pentru un viitor mai bun, mai drept, mai curat, mai luminos;
6. operă ştiinţifică (pentru diverse specialităţi)—varietatea documentelor ştiinţifice este covârşitoare;
7. dramă/tragedie—când eroii principali îşi pierd viaţa (în condiţii tragice) la sfârşitul lucrării;
8. comedie (sau numai melodramă)—când sunt prezentate multe episoade comice, iar finalul este unul fericit;
9. romanţă—dacă lucrarea conţine/descrie o idilă (o poveste de iubire);
10. descrierea naturii—când este descrisă frumuseţea inocentă, de neegalat, a naturii;
11. caracterizare—dacă opera se limitează la descrierea unor personaje (eventual şi prin intermediul faptelor lor).

Registrul unei opere literare poate fi: absurd, comic, dramatic, fantastic, fantezie, realism, magie, satira, tragedie, etc.

PUNCTUATIA SI STILUL PE ECRANCele mai importante figuri de stil folosite de autori pentru a se amplifica/ evidenţia valoarea artistică a mesajului transmis sunt descrise sumar în paragrafele următoare. [Anexa 6 din PSE prezintă o listă cu 76 figuri de stil.]

1. Afirmaţia: autorul exprimă/declară o idee, un principiu, un concept ca fiind perfect valabil.
2. Negaţia: utilizarea negaţiei are rolul de a întări/evidenţia valoarea afirmaţiei contrară negaţiei.
3. Interogaţia: este menită să antreneze cititorul/spectatorul cât mai mult în desfăşurarea evenimentelor.
4. Elipsa: permite autorului să sugereze înţelesuri care rămân neexprimate, pentru a se accentua misterul, confuzia, haosul, suspansul, etc.
5. Exclamaţia: în general autorii au tendinţa de a exagera utilizarea semnului exclamării pentru accent, evidenţiere, sau pentru a se crea emfază.
6. Repetiţia:

6.1 verbelor—este utilizată pentru accent, evidenţiere, gradaţie, sau temporizare secvenţială a acţiunii;
6.2 substantivelor— sugerează, în general, abundenţă;
6.3 adjectivelor/adverbelor—acentuează, evidenţiază, sau gradează sensul adjectivului/adverbului respectiv;
6.4 interjecţiei—pentru mai mult accent, sau pentru secvenţialitate.

FRUNZA VERDE7. Calificatorul/epitetul: este un adjectiv/adverb care descrie un substantiv; utilizarea eficientă a calificatorilor pentru a se întregi înţelesul este o adevărată artă în literatură—mai ales atunci când vine în sprijinul abstractizării semantice.
8. Personificarea: atribuie însuşiri/calităţi/simţiri umane lucrurilor neînsufleţite; personificarea este utilizată pentru a se amplifica importanţa unor lucruri, sau a unor fenomene naturale/geografice/abstracte etc.
9. Comparaţia:

9.1 substantivelor—permite extinderea semantică a calităţilor, însuşirilor, defectelor;
9.2 verbelor (la participiu)—permite o descriere/apreciere calitativă suplimentară a acţiunii;
9.3 adjectivelor calificatoare—întăreşte sau focusează înţelesul adjectivului respectiv;
9.4 adverbelor—este utilizată, frecvent, pentru o gradare pozitivă/negativă semnatică;
9.5 comparaţia stilistică—exprimă raportul real existent între doi tremeni de acelaşi tip (fiinţe, lucruri, fenomene); comparaţia este necesară pentru a se lărgi sfera semantică a înţelesului.


10. Analogia: exprimă caracteristici similare (însă parţiale şi limitate) pe care le au doi termeni diferiţi, însă amândoi parte dintr-o categorie majoră comună.
11. Metafora: este o comparaţie ireală a doi termeni ce aparţin de categorii/domenii total diferite; metafora sugerează imagini plastice impresionante pentru a se accentua calităţile/caracteristicile termenului de comparat. Merită evidenţiat şi faptul că termenul de comparat lipseşte frecvent, el fiind subînţeles.
12. Alegoria: este un procedeu stilistic în care este exprimată o idee astractă (în general un principiu moralizator) folosind mijloace plastice concrete.
13. Hiperbola: este o figură de stil în care sunt exagerate (mult, extravagant) calităţile şi/sau caracteristicile acţiunilor, subiectelor, obiectelor.
14. Interjecţia: permite realizarea unor efecte deosebite (sonore, injurioase, trăiri accentuate, exprimări argotice) în stilul literar.
15. Stilul impersonal la persoana a 3-a: este utilizat pentru a se media tonul unei lucrări, pentru abstractizare/generalizare, sau în scopuri propagandistice.
16. Evidenţierea folosind punctuaţia: este o practică frecventă în stilistică; ea sugerează tonuri sonore accenuate, sau numai diferite, trăiri afective amplificate, emoţii şi sentimente specifice, caracteristice. Totuşi, abuzul semnelor grafice de punctuaţie trebuie amendat, deoarece este de preferat ca evidenţierile să fie explicate semantic, înainte de orice.

SPECIILE GENULUI LIRIC

Fragment din PSE: speciile genului liric.
FRUNZA ROSIE
 

FIGURI DE STIL 1







Fragment din PSE: utilizarea figurilor de stil.






STILUL - ANALIZA LITERARA





Fragment din PSE: în PSE este prezentat un model general pentru:

1. analiză literară [„Nunta Zamfirei” de George Coşbuc];
2. descriere [„România Pitorească” de Al. Vlahuţă];
3. caracterizarea personajului [Ghiţă Pristanda din „O scrisoare pierdută” de I L Caragiale].

» ÎNAPOI SUS
 
SETUL COMPLET GRAMATICA ROMANA STRUCTURATA LOGIC
Frunza rosie




Setul complet Gramatica Română Structurată Logic: teorie plus exerciţii!
 
 
 
 
 

Trimiteţi sugestiile dumneavoastră spre editura Complement Control folosind noi@editcc.com
Pagină schimbată la data de: September 14, 2018
© SC Complement Control SRL. Toate drepturile sunt rezervate.

STEAGUL NOSTRU

 

Valid HTML 4.01!

Această pagină a fost verificată de W3C
 

Valid CSS!

Pagina stylesheets a fost verificată de W3C