Coperta faţă
Coperta interioară
Restricţii în utilizare şi Cuprinsul
Gramatica nu este o invenţie românească; ea a fost definită în Occident, de matematicieni
GRSL-S este o lucrare în premieră în istoria gramaticii limbii române!
GRSL-S depăşeşte cu mult absolut orice a fost scris/spus în gramatica limbii române
Sintaxa propoziţiei se concretizează prin analiza relaţional-funcţională a elementelor sintactice (însă numai în cadrul propoziţiei sintactice)
Numai o parte dintre propoziţiile morfologice sunt analizabile în sintaxă
Fiecare element sintactic este interpretat via ,Modelul Sintactic Relaţional-Logic’—prezentat în GRSL-S în premieră în istoria gramaticii universale!
Predicatul este frecvent interpretat greşit, ceea ce duce exact la haos total în orice analiză gramaticală
Un exemplu de excepţie sunt ,adjectivele predicative’
Acordul subiectului simplu şi/sau compus cu predicatul este o temă dezbătută amplu în sintaxă, precum şi în morfologie
Obiectul este prezentat aiurea prin gramatica normată, în special datorită faptului că el continuă să fie numit (şi interpretat ca un) ,complement’
În GRSL-S sunt prezentate şi cele mai frecvente interpretări greşite (sau numai fantastice) ale normei gramaticale româneşti. Pentru a funcţiona corect, gramatica trebuie să fie una singură (exact la fel) pentru toate limbile din univers!
Şi în sintaxa frazei sunt prezentate mecanisme unice, în premieră în istoria culturii române
Scopul gramaticii este numai de a facilita/favoriza/ajuta în expresia mesajelor, nu de a le încurca/împiedica/îngrădi
Instrumentul numit ,analogia morfologică’ nu a fost niciodată prezentat (şi folosit) în gramatica limbii române—până la GRSL-S
În această lucrare sunt prezentate şi modele standard pentru analiza frazei (simplă, dublă, multiplă)
GRSL-S este terminată de o introducere sumară (însă completă) în stilistică, şi în punctuaţie—considerând, în principal, aspectele gramaticale
Coperta spate
«
»
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20